Ședință foto pentru nou-născuți

Primele amintiri ale bebelușului tău, surprinse cu grijă și delicatețe

Ghid pentru ședințele foto Newborn

Dragă mămică,

În primul rând, felicitări pentru minunea din viața ta! Știu cât de intense,fragile și emoționante sunt aceste prime zile.

Sunt mamă a patru copii, iar fiecare început a fost diferit, dar la fel de copleșitor și magic. Înțeleg oboseala, emoțiile, teama că „nu fac suficient” și dorința de a păstra fiecare detaliu pentru totdeauna. Știu cât de important este să simți că puiul tău este pe mâini bune.Ca mamă de patru ori, instinctul matern este ceva ce respect profund.Dacă tu simți ceva, ne oprim. Comunicăm. Adaptăm.

Tocmai de aceea, ședințele mele newborn sunt gândite cu multă blândețe, răbdare și respect pentru ritmul bebelușului tău.

Pachete

Newborn Basic

RON 650
  • Ședință foto dedicată exclusiv bebelușului
  • 2 decoruri / set up uri
  • Accesorii incluse (wrap uri, bentițe, căciulițe etc.)
  • 15 fotografii editate profesional
  • Durată: 2–3 ore

Newborn Family

RON 800
  • Ședință foto cu bebelușul
  • Fotografii cu părinții
  • Fotografii cu frații și surorile
  • 3–4 decoruri / combinații
  • Accesorii incluse
  • 25 fotografii editate profesional
  • Galerie online pentru selecție
  • Durată: 2–4 ore

Proiecte făcute

De ce să alegi o ședință foto Newborn cu mine?

Fiecare ședință este gândită cu grijă, răbdare și respect pentru ritmul bebelușului tău, astfel încât să ai nu doar fotografii, ci amintiri care rămân pentru o viață.

Siguranța este prioritatea mea

Fiecare poziționare este realizată cu atenție, iar bebelușul este susținut în permanență.

Confort și liniște

Igiena, temperatura și atmosfera din studio sunt adaptate pentru ca bebelușul să fie relaxat și în siguranță.

Emoție autentică

Nu urmăresc perfecțiunea, ci momentele reale, pline de iubire și conexiune.

Amintiri pentru o viață

Aceste imagini nu sunt doar fotografii, sunt începutul poveștii voastre și amintiri pe care le vei prețui peste ani.

Întrebări frecvente

La cât timp după naștere pot face o programare?

Fotografiile de nou născut se realizează în primele 15 zile după naștere. Eu prefer ca ședința să aibă loc după ce cade bontul ombilical, de obicei după a șaptea sau a opta zi de viață.

Aveți hăinuțe și recuzită pentru ședința foto?

Da, pun la dispoziție recuzită și hăinuțe special create pentru fotografia de nou născut, realizate de furnizori specializați în această nișă.

Cum îți pregătești bebelușul?

Hrănește bebelușul chiar înainte de ședință dacă este posibil și adu cu tine scutece, șervețele umede și suzetă dacă folosiți. Dacă dorești fotografii împreună, alege o ținută simplă, în culori neutre. Nu trebuie să aduci recuzită, eu pregătesc totul cu grijă și atenție la detalii.

Cum te pregătești tu?

Pentru tine, mămico, nu trebuie să arăți perfect și nu trebuie să fii aranjată impecabil. Nu trebuie să demonstrezi nimic. Ochii tăi obosiți, mâinile care protejează și zâmbetul emoționat spun o poveste reală. Și exact asta fotografiez: iubirea autentică.

Cum decurge ședința?

Ședința se desfășoară în ritmul bebelușului, cu pauze pentru hrănire, schimbat și liniștire. Nu forțez nicio poziție care creează disconfort, iar întreaga experiență are loc într-o atmosferă caldă, liniștită și sigură. Știu cât de important este să simți că puiul tău este pe mâini bune. Ca mamă de patru ori, instinctul matern este ceva ce respect profund. Dacă tu simți ceva, ne oprim. Comunicăm. Adaptăm.

Care este temperatura?

În studio este mai cald decât de obicei, acest lucru îl ajută pe bebeluș să stea liniștit și relaxat. Îți recomand să te îmbraci lejer, pentru confortul tău.

Ședințele se fac la domiciliu sau la studio?

Ședințele foto au loc, în general, în studio, unde condițiile sunt controlate pentru siguranța și confortul bebelușului. În anumite situații, se pot realiza și la domiciliu, în funcție de spațiul disponibil. Pentru cazuri speciale, mă pot deplasa, stabilind toate detaliile în prealabil.

Cât durează o ședință foto?

În mod normal 2 ore dar poate dura și mai mult, depinde de pachetul ales , dacă doriți și cadre cu familia sau doar cu bebe.

Ești pregătită să transformi aceste clipe în amintiri pentru o viață?

Hai să păstrăm cele mai frumoase momente ale începutului vostru

Fiecare ședință este realizată cu blândețe, răbdare și respect pentru ritmul bebelușului tău. Hai să spunem împreună povestea voastră.

Our Students’ Words